1. - Domnule CTP,
Aștept cu mare interes și nerăbdare sâ-mi răspundeți la o întrebare chinuitoare care nu-mi da pace, din momentul când v-am auzit pe marginea incidentului legat de tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase. Trebuie să aflați că, deși nu fac nici un fel de politică, am multiplicat în sute de exemplare scrisoarea dvs deschisă adresată ipochimenului securist de la Cotroceni. Vă las pe dvs să ghiciți ce am făcut cu ele.
Cred că vă dați seama cât am fost de uluit, azi-noapte, auzindu-vă că îl denigrați pe Ponta pentru remarca lui, în condițiile în care sunt convins ca știți, la fel de bine ca și mine, că ura și disprețul pentru năpârca ticăloasă, vicleană. hoață și bețivă au atins cote inimaginabile la majoritatea oamenilor.
În concluzie, să nu vă mai iluzionați că personajul care ne otrăvește viața și sufletele de atâția ani poate fi suspectat că ar avea sentimente omenești sau că Ponta ar obține ceva în plus cu remarca lui.
Ar fi extrem de potrivit să ieșiți cu niște lămuriri, fiindcă eu unul, dacă aș afla că figurați și dvs pe vreo listă secretă de colonei sau generali din oastea de mercenari a creaturii, aș suferi un șoc cu urmări imprevizibile.
Cu aleasă considerație,
Maria IOAN - Sibiu
2. - Dle colonel Turcescu, dle general Cristoiu,
Va trebui, cândva, ajunși pe lumea cealaltă, să vă întâlniți cu Octavian Paler (pe care, din păcate, l-ați uitat cu toții), cel care, având presimțirea dimensiunilor apocaliptice pe care le va atinge ticăloșia, viclenia și hoția locuitorului securisto-comunist de la Cotroceni, a încercat să ne prevină pe toți, inclusiv pe dvs, în faimoasele emisiuni în care îi stăteați alături la Antena 3... Fiindcă nu l-ați ascultat, s-ar putea să vă treziți mult prea târziu din marasmul în care vă scufundați tot mai adânc, pe zi ce trece, slăvind Creatura.
Dle col. Turcescu, vă fac un serviciu de bun creștin, spunându-vă că în fiecare seară deveniți tot mai negru-vânăt de ură împotriva celor care au detronat, doar parțial, haita fascistoidă a ipochimenului de la Cotroceni.
Dle general Cristoiu, ar trebui să faceți niște exerciții în fața oglinzii, înainte de a mai apărea în platou, fiindcă, pe zi ce trece, vă fâsâiți ura tot mai dizgrațios. Vă jur că m-am străduit de cîteva ori, pe bune, să vă aud și să vă văd. De fiecare dată, am fost pe punctul de a vomita.
Dumnezeu să vă aibă în paza lui!
Maria IOAN - Sibiu
divertisment; opinii; comentarii... va sugerez un gand bun tuturor si o zi buna pentru toata lumea...
Postări populare
-
Sobaru vs Basescu! Revin obsesiv la interviul acordat de dl Adrian Sobaru la Antena 3. Ar fi imposibil sa nu fi fost profund impresionat de ...
-
Scrisoare deschisa pentru MOS CRACIUN Draga mosu`, Ma numesc ion popescu si sunt bunicul (presupun. leat cu tine, dragule, de vreo 75 ...
-
PĂTRĂȚICĂ-blog-Aidimireanu-Stoian: LA PARIURI ÎN TENIS - Enigmă de Nelu ROMAN : Click pe imagine pentru a o mãri Scrieþi soluþia la COMENT...
-
Plugusorul pensionarului 2011 Plugusorul se incheie cu lista de cuvinte-cheie! Aho, ah...
-
Adrian Sobaru este un LUPTATOR-EROU! Cand Didici a citit, prin anii `70, cartea lui G. Orwell - “1984”, a fost socat constatand ca realita...
-
Plugusorul pensionarului Plugusorul se incheie Cu lista de cuvinte-cheie Aho, Aho copii si frati Stati putin si nu mancati Plugusorul sa-asc...
-
Protestul la romani Imi pare rau, dar noi romanii nu am invatat inca sa protestam. Cu atat mai putin stim sa alegem cele mai eficace modali...
-
Wind of change... pe langa Schengen Totul a inceput in februarie 1960, cu un discurs al fostului prim-ministru britanic, Harold Macmillan, i...
-
un gand bun la toata lumea: opinii : "Adrian Sobaru este un LUPTATOR-EROU! Cand Didici a citit, prin anii `70, cartea lui G. Orwell - ...
-
PĂTRĂŢICĂ-blog-Petrică-Aidimireanu: DESTĂINUIRI... MASCATE - Enigmă de Nelu ROMAN : Click pe imagine pentru a o mări Scrieţi soluţia la CO...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu